Dracila (Berberis vulgaris) mai este numită popular şi măcriş spinos, măcriş iepuresc, agriş roşu. Aspectul său este de nuiele plecate din una şi aceeaşi rădăcină, iar uneori dezvoltă tulpini groase de cinci, şase centimetri, din care pleacă nuiele ce ating o înălţime de doi metri. Aceste nuiele au ramuri de culoare roşie când sunt tinere, dar când se întăresc, coaja lor se schimbă în cenuşiu, iar lemnul este galben. Frunzele de dracilă sunt adesea roşii, ovale şi dispuse în fascicule ce pornesc din acelaşi loc cu ghimpi şi struguri florali. Aceste flori sunt galbene şi au miros neplăcut. Recoltarea se face în perioada septembrie-octombrie.

  Inhibă tumorile de piele şi ale creierului
  Medicina tradiţională utilizează cu încredere această plantă recunoscută pentru efectele sale antiinflamatoare şi antimicrobiene. Extractele din rădăcină de agriş roşu erau folosite la bolile reumatice şi alte boli inflamatorii cronice. Berberina induce autodistrugerea celulelor leucemice umane, inhibă tumorile de piele şi ale creierului.

  Adjuvant în stările de epuizare acută
  Dracila are rol de adjuvant în stările de epuizare acută sau cronică, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, pulsul devine mai sănătos, iar respiraţia mult mai uşoară. Acţiunea sa nu este violentă, dar foarte preţioasă, în medicina naturistă fiind considerată o purificatoare a sângelui.

  Spuneţi adio varicelor!
  Pentru tratarea inesteticelor, dar şi dureroaselor varice se recomandă o infuzie dintr-o serie de plante medicinale. Astfel, se beau câte două, trei căni pe zi, pentru un efect optim. Ceaiul tămăduitor se prepară din următoarele amestecuri de plante: urzică (trei linguri), coada-şoricelului, flori de pansele şi rădăcină de soia (două linguri din fiecare), rădăcină de dracilă (50 g), scoarţă de castan sălbatic (40 g) şi cireşe amare uscate (10 g), rădăcină de tătăneasă, gălbenele, salvie, coada-calului (câte 20 g din fiecare), mentă, flori de verbină şi busuioc (câte 20 g din fiecare).

Plantă bianuală, degeţelul roşu are un adevărat ritual de colectare. Tăierea frunzelor se face în zile însorite, între orele 10:00 şi 16:00, când se acumulează maximum de principii active. Recoltarea nu trebuie să fie făcută de copii ori femei gravide, din cauza toxicităţii. După uscare, frunzele rămân verzi, fără pete brune, fără miros şi cu gust amar. Conţinutul chimic este foarte bogat în săruri minerale: cupru, mangan, crom, nichel, bariu şi stronţium, vitamina C, acizi organici, flavone, coline, acetilcoline şi mucilagii.

  Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină
  Din fericire, şi în cazul afecţiunilor cardiace se pot găsi soluţii naturiste pentru ameliorarea unor simptome sau chiar pentru vindecarea totală. Degeţelul roşu este una dintre plantele care ajută cardiacii. Există situaţii de creştere a frecvenţei ritmului cardiac (tahicardia) sau de reducere a numărului de pulsaţii sub valorile normale (bradicardia). În unele cazuri se constată o succesiune neregulată a pulsaţiilor inimii, cu extrasistole, sub forma unor contracţii suplimentare ce tulbură succesiunea regulată a contracţiilor. Se recomandă tinctura glicero-alcoolică din degeţelul roşu, consumându-se câte 10-15 picături pe zi, timp de două, trei zile, urmate de un regim de întreţinere cu trei sau cinci picături pe zi. Tratamentul are o acţiune calmantă la nivel cardiac. Mai mult, această plantă face adevărate minuni în cazul circulaţiei sangvine deficitare.

  Un diuretic excelent
  Efectul diuretic al degeţelului roşu se datorează creşterii debitului cardiac şi ameliorării circulaţiei sângelui în aparatul vascular, dar şi prezenţei saponinelor şi flavonoidelor. Degeţelul roşu se mai recomandă în afecţiuni ale aparatului urinar, retenţie de apă în organism, dar şi contra depresiei nervoase, tulburărilor de somn şi migrenelor. Proprietăţile terapeutice ale acestei plante sunt utile în ameliorarea bolilor precum icter, stază hepatică, reumatism acut, hidropizie, febră tifoidă şi hipertrofia prostatei. De asemenea, degeţelul acţionează ca adjuvant şi în afecţiuni precum pneumonia adulţilor şi bătrânilor, edem pulmonar, astm simptomatic în urma leziunilor valvulare.

Claudia Stan

Important! Degeţelul roşu se administrează pe durate scurte şi sub control medical strict, în cazuri bine diagnosticate de insuficienţă cardiacă. Prelungirea tratamentului poate duce la acumulări în organism şi intoxicaţii grave manifestate prin: rărirea pulsului la valori subnormale, greţuri, vărsături, diaree, ameţeli, sughiţuri, dureri de cap, uscăciune în gât, paliditate şi convulsii.

Circa 70% din biomasa mărilor şi oceanelor sunt alcătuite din alge, care formează fitoplanctonul, acesta stând la baza nutriţiei celorlalte organisme – raci, moluşte, peşti, păsări şi mamifere acvatice.

  Luptă împotriva cancerului
  Algele marine crude previn riscul apariţiei cancerului. Printre proprietăţile curative ale algelor sunt favorizarea proceselor metabolice şi stimularea schimburilor de substanţe în corp, dar şi tonifierea şi stimularea activităţii glandelor endocrine, în special a tiroidei, hipofizei şi pancreasului. Algele marine crude reprezintă un scut împotriva cancerului!
  Mai mult, algele marine sunt de mare ajutor şi în cazul afecţiunilor cardiace. Recent, cercetătorii israelieni au reuşit să obţină din aceste „farmacii marine” substanţa din care au produs un gel ce se solidifică. Acesta este injectat în zona inimii, în locul unde ţesutul a fost deteriorat în urma infarctului, şi formează un înveliş gros, ce permite ţesutului să se dezvolte normal.

  „Topeşte” celulita
  Acest cocteil marin are rol de detoxifiere locală, acţionează împotriva celulitei şi conferă fermitate. Ajută la eliminarea apei din ţesuturi (drenaj), are efect de slăbire locală (acţionează asupra depozitelor de grăsime), tonifică pielea, reduce apariţia aspectului de coajă de portocală.
Se foloseşte în produsele cosmetice pentru: probleme de microcirculaţie (acţionează ca detoxifiant pentru corp şi ten), ca şi ingredient anticelulitic, pentru fermitatea pielii şi în produsele contur pentru ochi. De asemenea, algele marine mai intră în compoziţia săpunurilor exfoliante, cremelor restructurante, măştilor etc.

 Lucerna este denumită şi „tatăl tuturor plantelor”, datorită efectelor sale terapeutice deosebite. În această plantă se găsesc opt aminoacizi esenţiali. De asemenea, conţine o cantitate mare de beta-caroten, vitaminele B, C, D, E şi K, U, precum şi minerale (potasiu, fier, calciu, fosfor). Fiecare gram de lucernă conţine 8.000 UI vitamina A şi între 20.000 UI şi 80.000 UI de vitamina K.
Regenerează mucoasa lezată a stomacului

  Conţinutul lucernei, bogat în vitamina U (ulcus), o face deosebit de utilă în ulcerul gastric şi duodenal, fiind un  element activ al metioninei, care ajută la regenerarea mucoasei lezate a stomacului, oprind totodată şi sângerările acestuia.
Foarte multe femei sunt chinuite lunar de dismenoree, definită ca ansamblul tulburărilor ce preced şi însoţesc perioada menstruală, dar iată că lucerna poate reduce aceste neplăceri. Extractul natural acţionează preventiv împotriva sângerărilor şi hemoragiilor interne, ajutând la micşorarea debitului menstrual şi la coagularea sângelui. Pentru ameliorarea simptomelor premenstruale se beau trei căni cu infuzie de lucernă pe zi. Se pun două linguriţe cu frunze uscate la o cană cu apă clocotită, se lasă zece minute, apoi se strecoară.

  Are acţiuni antitumorale
  Datorită prezenţei saponinelor în compoziţia sa, extractul natural de lucernă contribuie la scăderea nivelului colesterolului din sânge, împiedică modificările aterosclerotice ale pereţilor vaselor sangvine, scade tensiunea arterială, are acţiune antitumorală, contribuie la creşterea imunităţii şi la reglarea funcţiei hipofizare. În plus, complexul de compuşi activi manifestă o puternică acţiune antiinflamatoare în cazul artritelor de diverse forme, precum şi ale tuberculozei. Conţinutul însemnat de estrogeni vegetali ajută la menţinerea echilibrului acido-bazic, împiedicând apariţia gutei şi a simptomelor reumatice.

  Încetineşte îmbătrânirea
  În cazul mamelor care alăptează, extractul natural de lucernă stimulează secreţia lactică, opreşte retenţia apei în ţesuturi şi calmează extenuarea psihică şi fizică. Se recomandă mai ales vârstnicilor, deoarece fortifică sistemul imunitar şi încetineşte procesele de îmbătrânire. Creşte puterea fizică, pofta de viaţă şi asigură un somn liniştit.

Atenţie! Utilizarea extractului natural din frunze de lucernă se recomandă numai două-trei luni, după care se va face o pauză de o lună

Azaleea, o floare pentru… Casa Albă

Azaleea, numită științific Rhododendron, este o plantă sălbatică, nativă din Europa, Asia și America. Numele de rhododendron provine din limba greacă, în care „rhodon” înseamnă trandafir și „dendron” arbore. Acestei plante îi plac habitetele alpine, în păduri de conifere. Cea mai cunoscută si apreciată este Azalea indica, un mic, dar foarte bogat arbust, cu frunze alternante, mici și ovale, acoperite cu un puf fin.

Explozie de culori

Specia Rhododendron are o diversitate de mărime și de formă. Florile azaleei oferă un cadru pictorial de vis, variind de la alb, roșu, roz, galben, albastru, violet, portocaliu și până la un pastel de culori incredibil. Se pare că nicio altă plantă nu are asemenea diversitate de textură și de  nuanțe. Azaleele sunt reginele supreme ale frumuseții naturii! Spectaculoasele plante înfloresc în lunile martie, aprilie, august și chiar… ianuarie. Azaleele sunt principalul punct de atracție al grădinilor botanice, impactul coloritului floral asupra turiștilor fiind foarte mare.

Delicată și pretențioasă

Rhododendronul este o plantă pretențioasă. De aceea, trebuie să avem grijă de câțiva factori pentru a avea o plantă sănătoasă. Delicata azalee necesită o temperatură optimă de creștere de aproximativ 25 grade Celsius în timpul zilei și 18 grade Celsius noaptea. De asemenea, apa de udare trebuie să fie la temperatura camerei și, de preferință, de ploaie. Dacă este prea rece, vor apărea pete galbene pe frunze și creșterea va fi încetinită, dacă este prea multă, rădăcinile vor putrezi. Pulverizarea fină trebuie realizată numai cu apă dedurizată! În ceea ce privește substratul, trebuie să procurați un pământ poros, fibros, hrănitor și neapărat cu reacție acidă. Potrivit pentru cultura azaleei este un amestec de turbă cu pământ cu frunze de fag, ace de brad și puțin nisip.

Specii pe cale de dispariție

Deși Rhododendronii sunt printre cei mai populari și des întâlniți arbuști, oamenii au început să conserve câteva dintre speciile pe cale de dispariție. Printre aceste specii se numără Rhododendron auriculatum, care are florile în formă de trompetă. Acestea sunt mari, albe și au miros plăcut. O altă specie este Rhododendron prunifolium, cu flori roz. În prezent, specialiștii iau măsuri în vederea stabilirii cauzelor ce duc la dispariția acestor specii și încearcă să adapteze azaleele la temperaturile climatice potrivite.

Hibrizi de renume

Când două sau mai multe specii apar  printre florile sălbatice, are loc polenizarea încrucișată producând „hibrizii naturali”. Ani de-a rândul, botaniștii au creat hibrizi artificiali, plantele rezultate fiind botezate în numele dialectului local. Cea mai renumită azalee realizată artificial este „Onorabilul Jean Marie Montague”. Locația acesteia este în Franța și uimește prin eleganța și frumusețea sa. Motivul pentru care se recurge la astfel de încrucișări artificiale este simplu: varietate! Astfel, Rhododendronii pot deveni toleranți la temperaturile scăzute, florile au tot mai multe culori și variază ca forme și dimensiuni.

Pont!

Când cumpărați o azalea, asigurați-vă că are frunzele verzi și foarte mulți boboci. Dacă frunzele plantei sunt moi este foarte probabil ca floarea să nu se afle într-o stare prea bună și să fie bolnavă.

(Claudia Stan)

Simbolul Washingtonului

Deși cele mai frumoase azaleea cresc în Asia, familia Rhododendron Pacific stă la… Casa Albă. Frumoasele plante cresc nestingherite pretutindeni în Washington, de aceea a și fost desemnată floarea statului. Florile nu se prezintă în culorile steagului American, ci în alb, roz și mov. Washingtonul este singurul stat din SUA unde nu este permisă construirea zgârie-norilor și nici survolarea avioanelor. Măsura a fost luată pentru protecția președintelui de la Casa Albă, dar și din considerente ecologice. Mergând pe străzile orașului, la aproape fiecare colț se găsesc pancarte ce îndrumă turiștii către muzee și grădini botanice. Astfel, se promovează înmulțirea parcurilor și plantelor în orașe, în special în cele cu grad înalt de poluare.

  Ca o adevărată braşoveancă, Mihaela iubeşte tot ce înseamnă natură. Deşi s-a mutat în Bucureşti, a încercat să-şi construiască un „Colţ de Rai”, ce o face să se simtă ca acasă. Nu-şi consumă energia colindând prin localuri şi nici nu vede din asta un mod de relaxare. Consideră că natura, plantele reprezintă adevărata sursă de energie a lumii. Cu o fire sensibilă, cu zâmbetul cald al unei mame, vedeta ne povesteşte despre devotamentul ei faţă de natură. Tot ea ne spune: „Nu ar trebui să rupem florile de munte, pentru că nu rezistă. Acolo se simt ele fericite. Nu aş putea să rup, spre exemplu, o floare-de-colţ. Ar trebui să învăţăm cu toţii să respectăm şi să iubim natura, pentru minunăţiile pe care ni le dăruieşte!”.

  „Dragostea faţă de plante am descoperit-o acum şapte ani”
  „Dragostea faţă de flori şi plante, în general, am descoperit-o prin Ioana, acum şapte ani, după care m-am implicat şi eu în proiectul ei”, ne povesteşte Mihaela. Cea care a dat „startul” amenajării grădinii este Scindapsus, o plantă ce creşte pe un tutore, având frunzele în formă de inimă. Îşi aşază plantele cu mare grijă, astfel încât cele ce necesită lumină puternică îşi au locul pe terasă. Printre acestea se numără verbena, leandrul, petunia, urzica (din care are cinci soiuri diferite), cârciumăresele, mâna Maicii Domnului (are mireasmă foarte puternică) şi multe altele. În interiorul casei se află plantele ce rezistă şi se împacă bine cu umbra. Mihaela preferă bambusul, ce înlătură energiile negative şi stările de tensiune. Drăcina, calathea, begonia, cartoful ornamental (copăcel cu frunzuliţe mici, roşii-portocalii), impatiens (cu flori albe şi roşi), feriga etc. îi fac casa să prindă viaţă şi culoare, deoarece îi plac foarte mult florile cu frunzele colorate.

  Tipul solului, extrem de important pentru grădină
  Deşi posesoarea acestei „oaze” deţine o multitudine de plante, mărturiseşte că „fiecare floare are povestea sa”. Cumpărată sau dăruită, vedeta îşi aduce aminte de istorioara fiecăreia şi cât a suferit atunci când vreuna s-a îmbolnăvit. De asemenea, Mihaela ne uimeşte cu cunoştinţele sale despre grădinărit, ştiind, spre exemplu, tipurile de sol şi importanţa acestora pentru plantele pe care le deţine. „Spre exemplu, hortensia îşi schimbă culoarea în funcţie de sol. Dacă pământul este alcalin, floarea va prinde o culoare roşiatică, dacă este acid va deveni rozalie”, povesteşte vedeta.

  „Un refugiu ce te echilibrează”
  Între Mihaela şi flori există un schimb energetic permanent. Le tratează ca pe nişte fiinţe vii, le vorbeşte şi le îngrijeşte cu mult tact şi devotament, iar plantele sunt tot timpul înflorite, desfătând privirea vedetei. Îi colorează casa, dar şi viaţa. „Florile mele sunt foarte fericite. Le consider un refugiu bun, ele nu te solicită psihic, ci te echilibrează”, ne spune ea. Programul îngrijirii începe la 5:00 şi, timp de două ore, le curăţă, le udă şi le şterge. Cele mai „beţive” plante, după părerea ei, sunt caprifoiul şi cartoful ornamental, consumând foarte multă apă. În aceste condiţii de dăruire, de înţelegere a plantelor, orice floare şi-ar dori să se nască în grădina vedetei.

  Ponturile unei vedete
 - Bolile plantelor (mucegai alb, purici) trebuie tratate cu mare grijă, evitându-se soluţiile chimice. Pulverizarea se face pe tulpină, nu pe frunze;
 - Informaţi-vă de ce fel de apă are nevoie planta! (apă de ploaie, apă veche de 24 de ore etc.);
 - Aplicaţi îngrăşământul în funcţie de tipul de pământ (la pământul acid se va folosi îngrăşământul acid);
 - Recipientele din porţelan cu apă, ataşate caloriferului cald, ridică umiditatea camerei şi nu se vor mai usca;
 - Feriga ionizează aerul, purificându-l, de aceea este bine să o aveţi în casă.

Principala acţiune a şofranului este aceea de reglator hormonal, această minunată plantă medicinală fiind extrem de utilă în tratamentul impotenţei, sterilităţii, ejaculării precoce, acneei, slăbiciunii fizice şi în unele afecţiuni psihice. Consumat în cantităţi mici, şofranul poate întârzia efectele îmbătrânirii şi înviora creierul.

  Tratează eczemele
  Adăugat în mâncare, şofranul are efect tonic asupra inimii, sistemului respirator şi este antitumoral (în special în cancere ce afectează organele genitale). Este foarte util în tratarea unor boli al căror tratament este mai dificil, ca: induraţia plastică, eczemele de etiologie necunoscută şi chiar cancerul. Este indicat sub formă de pulbere: un sfert de gram sublingual de patru ori pe zi.

  Întârzie îmbătrânirea
  Şofranul a fost folosit încă din antichitate ca afrodiziac. La greci şi arabi era considerat magic. Tradiţia spune că acela (aceea) care consumă această planta o perioadă de şapte zile, timp în care evocă neîncetat fiinţa iubită, devine irezistibilă. Afrodiziacele redau potenţa, tinereţea, vitalitatea şi virilitatea. Scăderea potenţei creează premisele unei îmbătrâniri accelerate. Conform învăţăturilor orientale, în fiecare fiinţă, plantă, aliment se găsesc două tipuri de energii: energie yang – de tip masculin şi energie yin – de tip feminin. Bineînţeles că pentru sporirea performanţelor sexuale bărbaţii trebuie să consume preponderent alimente încărcate yang, ce conduc la sporirea masculinităţii. În acest caz, şofranul vine în ajutorul menţinerii bărbăţiei datorită proprietăţilor de stimulare ale zonelor erogene (are calităţi similare cu cele ale hormonilor). Dacă vreţi să vă păstraţi reputaţia, aveţi grijă şi la efectele secundare: consumul excesiv duce la un râs de necontrolat!

 
  Pilaful îndrăgostiţilor
  Ingrediente (trei-patru porţii): două linguri cu unt, un sfert de cană cu ceapă tăiată cubuleţe, o cană cu orez alb nefiert, un căţel de usturoi tocat, o jumătate de linguriţă cu sare, două căni cu apă, un sfert de cană cu stafide, şofran tocat mărunt, un şofran întreg.
Mod de preparare: se topeşte untul într-o tigaie la foc mediu, se adaugă ceapa şi se rumeneşte până devine transparentă. Adăugaţi orezul, sarea şi usturoiul, amestecaţi bine, până când orezul este acoperit de unt. Apoi adăugaţi apa, stafidele şi şofranul tocat. Acoperiţi cu un capac şi lăsaţi-o la foc mic 20 de minute. Transferaţi conţinutul în vasul din care urmează să serviţi, adăugaţi şofranul întreg şi ornaţi orezul. Se consumă fierbinte.

 Leurda este bogată în carotenoizi, vitaminele A şi C, levuloză, ulei eteric complex şi săruri minerale de calciu, fier, fosfor, sodiu, cupru, iar frunzele sale au un puternic miros de usturoi, ceea ce i-a şi atras numele de usturoi sălbatic. Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţire a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor. Se recomandă să se consume zilnic leurdă proaspătă, sub formă de salată, timp de două-trei săptămâni, iar una dintre mesele de peste zi să fie numai o salată de crudităţi.

  Îmbunătăţeşte activitatea intestinală
  Tratamentele cu leurdă se recomandă atât în diareea acută şi cronică, chiar dacă aceasta este însoţită de balonări şi colici, cât şi în constipaţie. Viermii intestinali, chiar şi limbricii, mor la o perioadă după folosirea leurdei. O dată cu îmbunătăţirea activităţii intestinale dispar şi acele indispoziţii ce apar adesea la oamenii vârstnici sau la gurmanzi, dar şi insomnia, tulburările cardiace, precum şi disconfortul provocat de arterioscleroză sau de hipertensiunea artificială. Consumul esenţei de leurdă îndepărtează viermii intestinali. Mod de preparare: se mărunţesc frunzele şi bulbii şi se introduc într-o sticlă în care se se toarnă alcool de 40 de grade, lăsându-le într-un loc călduros timp de două săptămâni. Din esenţa obţinută se consumă de patru ori pe zi 15-20 de picături, diluate în puţină apă.

  Tonifiază venele
  Cel mai puternic leac împotriva varicelor, inflamaţiilor venoase, tromboflebitei este usturoiul sălbatic. Prin uz extern are bune efecte în combaterea reumatismului degenerativ, eczemelor, herpesului, rănilor greu vindecabile, scrofulozei şi a altor boli cronice de piele. Cataplasmele cu frunze sunt indicate contra furunculelor. Totodată este indicată în curele depurative şi ajută la vindecarea bolilor cronice de piele.

  Precauţii: Mamele care alăptează nu vor consuma leurda, deoarece aceasta transmite un gust neplăcut laptelui.

  Influenţează pozitiv capacitatea de memorare
  Persoanele care suferă de hipertensiune arterială, ameţeli, dureri de cap, senzaţie de apăsare în ceafă sau de agitaţie nervoasă este bine să consume leurda pe tot parcursul anului: primăvara, în stare crudă, iar în decursul anului, sub formă de esenţă. Cea mai extraordinară calitate a plantei este însă aceea de a reuşi să influenţeze pozitiv capacitatea de memorare. Un tratament cu esenţă proaspătă de leurdă, câte 15 picături luate de trei ori pe zi în ceai de plante, are un efect binefăcător asupra memoriei chiar şi în cazurile de pierdere severă a acesteia.

  Reţete
  Vin de leurdă. Se ia un pumn de frunze tăiate mărunt şi se pune într-un litru de vin alb. Se lasă să dea în câteva clocote, se îndulceşte după gust cu miere sau cu sirop şi se bea pe durata unei zile încet, înghiţitură după înghiţitură.
  Condiment. Frunzele proaspete de leurdă se mărunţesc ca pătrunjelul sau ceapa şi se presară pe pâine, în supe, sosuri, salate şi mâncăruri cu carne.
  Salată. Se ia o mână de frunze proaspete, se spală bine cu apă călduţă şi se taie mărunt. Se amestecă cu o linguriţă cu oţet de mere sau zeamă de lămâie, puţină sare şi o jumătate de linguriţă de ulei, după care se consumă la maximum 30 de minute de la preparare.
  Suc. Două pahare pe zi, pe stomacul gol, în cure de minimum 20 de zile. Când sezonul de culegere se sfârşeşte, se administrează tinctura de leurdă: o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă de patru ori pe zi, în cure de câte o lună, cu o săptămână de pauză.
  Tinctură. Se prepară din frunze sau bulbi tăiaţi mărunt, ce se introduc într-o sticlă cu gâtul larg, până la gât, iar deasupra se toarnă rachiu de 38-40 de grade, făcut în casă. Se lasă timp de 14 zile în soare sau în apropierea unei surse de căldură. Se iau câte 10-15 picături în puţină apă de patru ori pe zi.

Cerenţelul înfloreşte din mai până în octombrie, dar în scopuri terapeutice sunt folosite în special rădăcinile, dar şi florile şi frunzele. Acestea conţin eugenol, o substanţă cu miros plăcut, ce aminteşte de aroma cuişoarelor, concentraţia fiind mai mare primăvara şi toamna, motiv pentru care se recomandă să se facă recoltarea în aceste anotimpuri. Planta medicinală este cunoscută pentru eficienţa cu care opreşte sângerarea gingiilor afectate de parodontoze, pentru dezinfectarea rapidă a rănilor, vindecarea diareii, fiind aplicată cu încredere în medicină, în general, şi în stomatologie, în special.

  Contra depresiilor!
  Multe dintre tulburările ficatului şi veziculei biliare pot produce în organism multiple tulburări, cum ar fi starea de greaţă, de vomă, senzaţia de cap greu, insomnia, vederea tulbure, ameţeala, palpitaţiile, arsurile la stomac, constipaţia, varicele, hemoroizii. De asemenea, se pot declanşa şi o serie de probleme de natură psihică: izbucniri nervoase sau, în unele cazuri, melancolie şi chiar depresie, atacuri de panică ce pot fi contracarate cu decoct de cerenţel (fierbeţi două liguriţe cu rădăcină mărunţită în 250 ml de apă timp de 30 de minute). Se administrează intern, în trei doze, după mesele principale. Ceaiul se bea neîndulcit sau îndulcit cu zaharină, de preferinţă pe stomacul gol.

  Ameliorează durerile de orice fel
  Datorită conţinutului bogat în tanină, cerenţelul este o adevărată aspirină oferită de natură, un analgezic eficient, ce ameliorează durerile de orice fel. Se recomandă prepararea unui decoct dintr-o linguriţă cu rădăcină (pulbere), ce se fierbe în 250 ml apă timp de patru minute. Apoi se infuzează zece minute, după care se beau două-trei căni pe zi.

  Are acţiune astringentă
  Cerenţelul are acţiune astringentă, principiile sale active putând determina strângerea ţesuturilor, moderarea volumului de secreţii, cicatrizarea, coagularea sângelui, diminuarea sau înlăturarea spasmelor musculare, stoparea infecţiilor microbiene şi putrefacţia. Pentru aplicaţii locale sub formă de comprese şi gargară, decoctul trebuie să fie mai concentrat (trei linguriţe la o cană cu apă rece).

  Combate diareea
  Diareea poate fi un semn al altei afecţiuni. Pacienţii cu diaree pot pierde mari cantităţi de lichide prin intermediul scaunelor apoase repetate, ceea ce poate duce în scurt timp la deshidratare. În tratamentul diareii sunt indicate în special plantele bogate în taninuri şi uleiuri volatile cu spectru antibacterian larg, fiind necesar ca infuziile sau decocturile să nu se îndulcească. Din frunzele şi din florile de cerenţel se prepară un ceai. Se pune o linguriţă cu plantă la o cană cu apă clocotită. Se lasă timp de două-trei minute după care se strecoară. Se beau până la două căni pe zi.